Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut
COPILUL MEU ESTE TRIST…
– „Copilul meu este trist…e mai tot timpul suparat…
Sa-l duc la psiholog? De ce , doar nu e nebun !“
– As renunta la mitul acesta invechit de asa zis „nebun“ si as incerca sa-l denumesc altfel „ copil aflat in dificultate“.
– “ Dar de unde sa stiu eu de cine are nevoie copilul meu…de un psiholog sau de un psihiatru? “
– Intalnesc tot mai des confuzia dintre cele doua profesii. Cand vom reusi sa le distingem , ne va fi mult mai usor sa intelegem. As incepe prin a preciza faptul ca exista diferente notabile. In primul rand, ce este foarte vizibil, ce poate fi cu usurinta spus, este faptul ca exista o importanta diferenta de formare profesionala intre psiholog si psihiatru. Psihologul urmeaza Facultatea de Psihologie, pe cand psihiatrul urmeaza Facultatea de Medicina.
Nu pot omite faptul ca pentru fiecare dintre cele doua profesii nu sunt suficiente doar studiile realizate in facultate. Sunt necesare studii de specialitate- rezidentiatul pentru psihiatrii si cursuri de master si formari, dar nu in ultimul rand obtinerea unui atestat (conform Colegiului Psihologilor din Romania ) pentru psihologi. Pornind de la aceasta diferenta a formarii, sa ne uitam si la obiectul muncii celor doi (psiholog si psihiatru). Diferenta consta in faptul ca psihologia se ocupa cu studiul omului in toate ipostazele sale , atat omul “normal” cat si cel “bolnav”. Pe cand psihiatria se ocupa doar de omul cu probleme (emotionale, comportamentale etc). Altfel spus, psihiatria se ocupa doar de omul “bolnav”.
Oamenii care apeleaza la psiholog sau la psihiatru nu sunt neaparat “nebuni”, nu sunt “bolnavi” . Ei au o problema mai mica sau mai mare, o apasare, o framantare. Psihiatrul, fiind de formatie medicala, poate utiliza medicamentul ca instrument de lucru. In schimb psihologul trateaza prin psihoterapie. Psihoterapia se adreseaza oamenilor care vor sa se cunoasca mai bine pe ei insisi, care trec printr-o situatie stresanta de viata, care au pierdut pe cineva drag, care nu se adapteaza la locul de munca, care nu se simt confortabil in familie, care nu mai reusesc sa comunice cu copilul, care nu reusesc sa-si atinga scopurile propuse, care nu au o viata sociala adecvata, care nu dorm noaptea si nu stiu de ce.
-“Dar as putea apela cu incredere? Daca problemele mele vor trece dincolo de usa cabinetului?“
– Aici singura explicatie e legata de faptul ca psihologul trebuie sa respecte codul deontologic care il obliga sa pastreze confidentialitatea. Cu alte cuvinte, ceea ce se va discuta va ramane strict intre pacient si psiholog.
In concluzie , a apela la psiholog nu inseamna “ a fi nebun” , ci pur si simplu a fi depasit de probleme.