Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut
ANXIETATEA LA COPII
Anxietatea este o stare de disconfort , manifestată prin stări de nelinişte, teamă şi îngrijorare nemotivată. Este o “teamă fără obiect” spre deosebire de fobie care este o” teamă cu obiect”. Frica şi anxietatea au aceleaşi manifestări psihologice. Sunt resimţite ca un sentiment de teamă şi tensiune, fiind însoţite de fenomene motorii şi vegetative- agitaţie, transpiraţii, uscăciunea gurii, dureri abdominale, stări de vomă.
La copilul mic, poate apărea:
–Teama faţă de străini – sugarul , deşi în primele săptămâni nu reacţionează faţă de ce ce se apropie de el, treptat, pe la 4 luni începe să se teamă de figurile nefamiliare. El se arată reţinut, crispat , putând izbucni în plâns cu uşurinţă. Acest comportament variază în intensitate şi depinde de prezenţa sau absenţa mamei , de experienţa anterioară plăcută sau neplăcută cu persoanele străine şi de gradul de control pe care-l are copilul faţă de situaţie( dacă se află în apropierea mamei şi se poate ascunde după ea sau dacă estesingur).
–Anxietatea de separare – teama de separare de figura principală de ataşament reprezintă un comportament firesc, comun tuturor copiilor în primii ani de viaţă. Până spre vârsta de 24 luni copii plâng când sunt luaţi de lângă mamă. Vârful manifestării se situează în jur de 9- 13 luni şi descreşte treptat către 30 de luni. Atunci când copilul devine înspăimîntat că este lăsat singur şi “părăsit” de mama poate avea acuze somatice diverse : de la dureri de cap, de stomac, până la febră, vărsături , dar şi simptome neurovegetative ca transpiraţia, paliditatea.
În perioada preşcolarităţii acest tip de anxietate de separare dispare datorită maturizării procesului cognitiv şi experienţelor dobândite. Acum copilul îşi dezvoltă limbajul şi capacitatea de anticipare a faptelor. Anxietatea persistă sub forma de “ruşine în prezenţa persoanelor străine”. Se menţin frica de întuneric , de unele animale, copilul poate avea unele “ închipuiri sau fantasme de groază” când este singur. În această perioadă apare o frică care nu a existat anterior :- teama că părinţii l-au abandonat, că au avut un accident sau nu se mai întorc la el. Aceasta este o teamă centrală a vieţii preşcolarului şi şcolarului mic. Ei refuză să doarmă singuri sau să plece fără părinţi în altă parte. Au frecvent coşmaruri , tulburări de somn cât şi tulburări neurovegetative.
Perioada şcolarizării poate determina apariţia altor forme de teamă : anxietatea de examinare, teama de a nu greşi, teama de a nu fi rejectat de grupul de vârstă în care activează. La şcolarul mare poate apărea şi : teama de viitor, grija faţă de viitoarea carieră sau teama de eşec. Acum apare şi teama faţă de propria sexualitate.
Din fericire , anxietatea la copii este mult mai uşor de corectat decât la adulţi. Se pune problema necesităţii intervenţiei de specialitate atunci cînd anxietatea interferează cu relaţiile şi activităţile sociale (grădiniţa, şcoala). Este bine de ştiut faptul că neintervenirea la timp poate duce nu numai la evitarea activităţilor obişnuite şi la evitarea relaţiilor cu semenii ci şi la comportamente agresive, consum de alcool şi droguri la vârste mai mari.