Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut
REACŢIILE PSIHOLOGICE LA STRES – ANXIETATEA
Modificările majore în viaţa unui individ -schimbarea locului de muncă, a domiciliului, căsătoria, divorţul, pierderea unei persoane dragi sau a unui prieten, o boală gravă, dar şi grijile şi neplăcerile de zi cu zi – aglomeraţia sau blocarea în trafic, cearta cu şeful sau colegii de serviciu, pot fi trăite ca agenţi stresanţi. Aceşti agenţi pot avea efect pentru o scurtă perioadă de timp ( acuţi)- cum ar fi atunci când sunteţi blocaţi în aglomeraţie în drum spre un examen, iar alţii pot dura o perioadă nedefinită ( cronici) , un exemplu relevant fiind o căsnicie nefericită.
Situaţiile generatoare de stres produc diferite reacţii emoţionale ca depresia, descurajarea, cel mai obişnuit răspuns fiind anxietatea. Ea poate fi definită ca o tulburare a afectivităţii, manifestată prin stări de nelinişte, teamă şi îngrijorare nemotivată, în absenţa unor cauze care să le provoace. Anxietatea este o “teamă fără obiect”. Există mai multe tipuri de anxietate: anxietatea generalizată; atacurile de panică; sindromul obsesiv-compulsiv; fobiile; stresul post traumatic.
În cazul anxietăţii generalizate, particularitatea principală constă în teama şi îngrijorarea excesivă a persoanei, care se manifestă aproape continuu şi durează mai mult de 6 luni. Cele mai comune simptome sunt : neliniştea, senzaţia că se află la capătul puterilor, dificultăţi de concentrare a atenţiei, senzaţia de vid mental, nervozitate, tremor , tensiunea musculară, transpiraţii, palpitaţii, ameţeală , tulburări de somn, discomfortul epigastric. Simptomele apar „din senin” şi sunt exagerate faţă de proporţiile posibilului pericol, persistând şi după ce ameninţarea a trecut. Diferite situaţii pe care mulţi dintre noi le-am considera a fi normale devin extrem de ameninţătoare pentru o persoană anxioasă. Individul care suferă de o astfel de tulburare trăieşte un sentiment constant de tensiune şi teamă, afirmând că nu poate să-şi controleze anxietatea. Unii relatează : „sunt mereu preocupat de zgomotul făcut de inima mea”, “îmi fac griji tot timpul, ceea ce mă dărâmă”, “mă simt constant sub tensiune”,“mă simt nervos şi tensionat tot timpul“ ,“am senzaţia de oboseală permanentă”, “simt că nu pot depăşi dificultăţile”. Anxietatea permanentă îi provoacă individului un discomfort puternic, îi afectează viaţa dar nu este datorată abuzului de substanţe psihoactive sau a unor probleme medicale somatice cum ar fi hipertiroidia.
Femeile prezintă o incidenţă mai mare a anxietăţii decât bărbaţii, un factor de risc pentru apariţia acesteia poate fi statutul socio-economic scăzut. Posibilităţile de intervenţie terapeutică a psihologului clinician combină tehnicile de relaxare cu informarea persoanei asupra originii simptomelor şi învăţarea unor tehnici de controlare a anxietăţii provocate de gânduri „parazite”.
Acest tip de intervenţie este combinat de cele mai multe ori cu tratamentul farmacologic.
Un subiect de interes national as spune,cu toate ca majoritatea celor care sunt in aceasta categorie a anxiosilor,tind,la inceput sa nege sau sa nu acorde o prea mare importanta,dar pe masura ce “factorii declansatori” cresc de la o zii la alta,pot spune ca nu e o experienta peste care sa treci usor,iar cei care reusesc singuri sunt demni de toata lauda.Pentru mine personal,cred ca toate au inceput din momentul in care am intalnit situatii in care,desi vroiam sa fac ceva,nu i-mi era cu putinta sa intervin in orice fel.Repeterea lor cred ca a dus la instalarea unor ganduri de rutina,care,in subconstient,la debutul acelorasi situatii,ma puneau intr-o imposibilitate de a reactiona,provocand panica de a nu putea face nimic in situatia in care persoane foarte dragi mie sufereau.Din prspectiva asta cred;si sunt convins ca oricine este pus in situatia in care simt ca trebuie sa fie protectivi sau ca cineva depinde foarte mult de ei,situatie mai mult sau mai putin repetitiva,cred ca vor aparea si oarecare semne de anxietate.Frica de a nu dezamagii,as putea adauga ca factor declansator sau chiar situatiile in care constientizezi instinctiv ca ceva urmeaza sa se intample,ca lucrurile incep sa se precipite,anticipand,repet, din repetarea lor,nefiind capabil sa schimb turnura evenimentelor,si implicit finalul acestora,duc intr-un final la declansarea acestor stari chiar si atunci cant debutul acelor evenimente nu mai exista,sau a fost depasit in timp;ramanand imprimat undeva gata sa produca acea scanteie care sa te puna “in garda”,desi aparent pericolul nu exista.Documentarea in primul rand,si ajutorul psihologului,care,sunt de parere ca nu numai va trebui sa te ajute sa intelegi si sa pacalesti aceste mecanisme la care putin cate putin va trebui indepartata cate un zimt de pe acea rotita care nu ar mai trebui sa se invarta,cat si acceptarea acestuia in postura unei persoane dragi,in cercul restrans al persoanelor de incredere,vor duce intr-un final la depasirea situatiei.Bafta Tuturor!