PROBLEMA COMUNICĂRII ÎNTR-UN CUPLU

Home » Psihoterapie » PROBLEMA COMUNICĂRII ÎNTR-UN CUPLU

Psiholog Oana Raluca Cuesdeanu

Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut

 

 

PROBLEMA COMUNICĂRII ÎNTR-UN CUPLU

Pentru orice cuplu, comunicarea, alături de intercunoaştere, este principalul instrument de dezvoltare . Atunci când partenerii se dovedesc a fi capabili să se asculte unul pe altul, , să-şi exprime dorinţele, aşteptările sau nemulţumirile, ei pot conlucra optim , astfel încât fiecare dintre ei să fie stimulat în a se dezvolta şi a resimţi satisfacţie. Un stil defectuos de comunicare poate angaja disfuncţii multiple între parteneri.
Aceste tulburări disfuncţionale pot îmbrăca forma unor probleme de natură sexuală, tulburări privind identitatea şi rolul unuia sau altuia dintre partenei, lipsa obiectivelor şi a intereselor comune, infidelitatea .

Întru-un cuplu , problemele care apar cel mai frecvent sunt legate de o sexualitate aflată în dificultate. În acest sens, lipsa comunicării devine cauza şi nu rezultatul. Prin absenţa dialogului, prin imposibilitatea uneori de natură pudică de a-şi exprima propriile nevoi, uneori cuplul cade în postura incapacităţii de a mai fi înţeles. Pe măsură ce comunicarea scade, sexualitatea se degradează , lăsând loc violenţei şi agresivităţii.

Într-o relaţie de cuplu au fost descrise mai multe faze ale comunicării . Prima, denumită faza euforică, este etapa în care cuvintele au o mai mică importanţă, cea care domină fiind afectivitatea, care ajunge uneori chiar să deformeze realitatea. În cea de-a doua fază- ciclotimică, există alternanţa dintre perioade favorabile( în care dialogul este posibil , cuvintele având acelaşi sens pentru amândoi) cu perioade negative (în care dialogul devine imposibil, cuvintele nemaiavând acelaşi sens şi valoare pentru cei doi). În cea de- a treia fază, cea de linişte sau altfel spus, de rutină, partenerii devin neutri sau fiecare dintre ei se închide în el însuşi şi nu mai simte nevoia să se exprime sau să fie înţeles. Iar ultima faza este descrisă ca fiind faza de agresivitate şi de revoltă. Acum se exprimă violenţa verbală necontrolată, interpretările subiective încep să domine obiectivitatea. Se ajunge în faza în care cei doi nu mai au ce să-ţi spună. Este momentul în care poate apare aşa zisa „boală conjugală”, care se manifestă prin simptome variate. Ele sunt uneori mascate şi se prezintă sub forma oboselii, depresiei, alcoolismului. Acestea sunt puse iniţial pe seama condiţiilor externe , astfel se dă vina pe societate, serviciu, copii- în cazul în care exista, soacră, etc. Practic prin căutarea unui posibil vinovat pentru problemele afişate cel în cauză nu face altceva decât să se deculpabilizeze.

Un alt tip de simptome sunt cele sexuale ca frigiditatea (incapacitatea femeii de a simţi plăcere sexuală), impotenţa( dificultatea bărbatului de a-şi controla – a avea şi a menţine – erecţia) şi dispareunia (senzaţie dureroasă locală provocată de raportul sexual). Aceste semene le-aş putea numi “bariere comunicaţionale”. Ele pot fi descifrate astfel : prin invocarea durerilor la intromisiune, femeia îi va arăta partenerului că ea contestă climatul relaţional existent între ei, dând astfel sens discrepanţei care există între aşteptările pe care ea le are şi realitatea existentă. Bărbatul de asemenea, prin impotenţă, de exemplu, manifestă frica sa faţă de o femeie dominatoare care-i agresează şi îi accentuează neîncrederea în sine.
Odată instalate aceste simptome, comunicarea dintre cei doi parteneri se aseamănă cu 2 aparate T.V. , deschise la programe diferite şi aşezate faţă în faţă .

În ceea ce priveşte evoluţia “bolii conjugale” aceasta este strâns legată de factorul timp. Ea se poate transforma de la o prietenie amoroasă la o dezinvestire progresivă a partenerilor, având ca şi consecinţe ruptura şi diseminarea cuplului. Exista modalităţi prin  care cuplul aflat într-o criză să poată fi “salvat”. Cu siguranţă vă gândiţi că ar fi indicat să apelaţi la prieteni, vecini sau rude care vă cunosc şi vă pot ajuta. Însă după părerea specialiştilor o astfel de persoană care poate “diagnostica” corect disfuncţiile apărute între parteneri şi care poate interveni într-un mod obiectiv, e bine să aibă o anumită pregătire de specialitate, pentru a ajuta cuplul să devină conştienţi de situaţia de criză şi să o depăşească într-un mod real.

Commentarii

  1. Da,interesant articol,in care spune ca ma regasesc intr-o oarecare masura,poate chiar mai mare decat cred.Sunt adeptul vietii de cuplu “fara perdele”in care fiecare sa aiba posibilitatea sa-si exprime celuilalt problemele,fara jena,cu o deschidere cat mai debordanta fata de eventualele puncte sensibile ale relatiei.Nu cred ca ar trebui ascunsa eventuala dorinta mai neortodoxa as putea spune,cu privire la orice s-ar putea intampla in afara cuplului.E bine sa fie cunoscute asemenea “intentii”de catre partener,in rezolvarea lor,iar termenul de rutina,dupa parerea mea poate fii eliminat foarte simplu prin diverse actiuni menite sa aduca,atunci cand este nevoie,ceva nou,o noua provocare,stiind din proprie experienta ca provocarile sunt foarte utile in consolidarea sau reintregirea relatiei de cuplu.Nimic nu “leaga” mai bine decat nevoia de depasire a unei situatii in care este imperativ interventia nemijlocita a amandurora.Iubirea invinge tot,iar daca exista urme de indoiala,atunci sa nu uitam ca suntem pana la urma oameni,cu defecte,porniri si regrete.Depinde doar ordinea in care traim aceste sentimente;fiecare ducand la celalalt si anulandu-se reciproc.

    • Danny apreciez pozitiv ideile subliniate de tine. Comunicarea este un punct central in relatia de cuplu, iar perimetrul normalitatii intime a cuplului poate fi trasat in “echipa”- discutat si acceptat de catre ambii parteneri.Iar in ceea ce priveste iubirea l-as cita pe John Fowles care spunea : “Dragostea este misterul intre doi oameni, nu asemanarea dintre ei”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Cum ne calmăm atunci când „ne sare țandăra”

Contact:

Str. Ion Creanga
540069 Tg.Mures
Mures, Romania

Telefon:

0744 438 339 – Oana Raluca Cueşdeanu
0743 370 932 – Alina Potcoava
0740 181 588 – Raluca Socaciu
0744 439 826 – Alexandra Costea
0745 282 279 – Maria Horumb

Email:
oana_cuesdeanu@yahoo.com
alina.potcoava@gmail.com
ralu.socaciu@gmail.com
alexandraminodoracostea@yahoo.com
maria_horumb@yahoo.com

Unde ne gasesti

Webdesign & SEO by Semne Design