BULIMIA NERVOASĂ

Home » Psihoterapie » BULIMIA NERVOASĂ

Psiholog Oana Raluca Cuesdeanu

Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut

 

 

BULIMIA NERVOASĂ

Bulimia este tulburare de alimentaţie, caracterizată de un consum alimentar excesiv. O persoană afectată de această tulburare mănâncă o cantitate mare de alimente într-o perioadă scurtă de timp, pentru ca apoi să-şi provoace vărsături, să se supună unor exerciţii fizice exagerate, să consume laxative, diuretice sau alte medicamente în scopul eliminării forţate a alimentelor. În bulimie este prezentă frica de a deveni gras. Uneori bulimia este asociată cu obezitatea, dar în majoritatea cazurilor greutatea celui afectat poate fi normală sau chiar subnormală.

Debutul cel mai frecvent se înregistrează în adolescenţă ( 16- 18 ani), dar poate apare şi la adultul tânăr. La fiecare 10 femei cu bulimie, un bărbat dezvoltă aceasta tulburare. Sportivii, în general sau persoane cu anumite profesii care necesită o constituţie fizică cu greutate mică, precum balerine, manechine, gimnaşti, au un risc crescut de a dezvolta bulimie.

Tulburarea este trăită în secret şi poate începe după un regim de slăbire îndelungat. Bulimicul este preocupat în mod excesiv de forma şi greutatea corporală , având o instabilitate afectivă, un control al impulsului deficitar şi o absenţă a funcţionării adaptative la stres şi diferite probleme ( pubertate, relaţii cu părinţii şi colegii de generaţie, sexualitate, etc).

De obicei cel în cauză simte nevoia de a mânca, dar încearcă să reziste un timp, după care cedează şi consumă cantităţi importante de alimente. Nu este vorba doar de o degustare, ci alimentele sunt înghiţite rapid. Crizele pot fi rare sau chiar peste 10 pe zi. Cel mai frecvent criza apare atunci când persoana este singură, sau are timp liber, cele mai propice momente fiind sfârşitul zilei şi noaptea. Alimentele sunt consumate după o preparare culinară anterioară sau sunt consumate ca atare, neîncălzite, fără a mai fi puse măcar în farfurie. Accesul se termină când nu mai este nimic de mâncat sau când persoana este deranjată de cineva din anturaj, sau atunci când senzaţiile de distensie/ mărire a stomacului devin dureroase. Orice aliment poate fi pe placul unui bulimic, dar acesta poate avea şi anumite preferinţe ( dulciuri, produse de patiserie, paste, etc).

După momentele de criză, în care mănâncă în mod excesiv, apar sentimente de vinovăţie, cel în cauză simţindu-se ruşinat de comportamentul său. Deasemenea are senzaţia că nu se mai poate controla şi nu îşi mai poate stăpâni pulsiunea de a mânca.

Din păcate, trec câţiva ani până când bulimicul solicită ajutor. Tratamentul bulimiei include consiliere psihologică şi psihoterapie, iar în cazul în care este însoţită şi de alte simptome precum depresia, se recurge şi la tratament medicamentos.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Cum ne calmăm atunci când „ne sare țandăra”

Contact:

Str. Ion Creanga
540069 Tg.Mures
Mures, Romania

Telefon:

0744 438 339 – Oana Raluca Cueşdeanu
0743 370 932 – Alina Potcoava
0740 181 588 – Raluca Socaciu
0744 439 826 – Alexandra Costea
0745 282 279 – Maria Horumb

Email:
oana_cuesdeanu@yahoo.com
alina.potcoava@gmail.com
ralu.socaciu@gmail.com
alexandraminodoracostea@yahoo.com
maria_horumb@yahoo.com

Unde ne gasesti

Webdesign & SEO by Semne Design