Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut
ATACUL DE PANICA
Am tot menţionat în articolele trecute de “atacul de panică”, subiect pe care îmi propun să ţi-l prezint în scopul de a te ajuta să înţelegi ce este şi cum se manifestă acest fenomen. Sintagma „ atac de panică“ caracterizează apariţia bruscă a sentimentului de frică sau discomfort intens, însoţit de semne şi simptome fizice şi cognitive ca : palpitaţii, bătăi puternice ale inimii, puls accelerat, transpiraţii, tremur al întregului corp, senzaţie de „lipsă de aer“ sau sufocare durere sau discomfort toracic, greaţă sau discomfort abdominal, senzaţia de leşin sau ameţeală, teama de a nu-şi pierde controlul, teama de a nu muri, valuri de frig sau căldură. “Mergeam într-o zi pe stradă când deodată m-am simţit cuprinsă de o stare ciudată…inima îmi bătea cu putere, am început să transpir şi mă simţeam ameţită şi dezorientată. Poate am un atac de inimă! Nu pot să suport asta! Se întâmplă ceva îngrozitor! O să mor! … am rămas împietrită în mijlocul străzii până când un trecător s-a oprit să mă ajute“ . Iată un exemplu al unui episod de spaimă acută şi copleşitoare. Aproximativ 40% dintre tinerii adulţi au atacuri de panică ocazionale în special în perioadele de stres. Pentru cei mai mulţi dintre aceştia atacurile de panică nu sunt decât evenimente izolate care nu schimbă modul în care aceştia îşi trăiesc vieţa. Dar atunci când atacurile de panică devin frecvente şi individul începe să-şi facă griji excesive, se poate vorbi de o tulburare de panică. Aceste persoane pot crede că au o boală care le ameninţă viaţa: boli de inimă, astm, etc. Ei merg de la un medic la altul , sperând că cineva le va diagnostica durerile. Este posibil ca aceste persoane să ajungă să se gândească că “îşi pierd controlul “ sau să creadă că “înnebunesc”, iar dacă simptomele lor rămân netratate, pot deveni demoralizaţi şi deprimaţi.
Primul atac de panică survine în timpul unei activităţi de rutină şi, pentru multe persoane coincide cu o perioadă a vieţii lor încarcată de stres (o boală , un accident, terminarea unei relaţii, separarea de familie). Este posibil ca primul atac să survină ca o reacţie la droguri, nicotină sau cafeină. Dar, odată ce s-a rezolvat problema ce a determinat atacul, simpomele pot reveni.
Fenomene asemămătoare cu atacul de panică pot apărea şi în cursul altor tulburări anxioase cum ar fi fobia socială sau claustrofobia, când individul se confruntă cu situaţii anxiogene. În unele cazuri atacul de panică se manifestă noaptea , când persoana se trezeşte brusc din somn şi este cuprins de o stare de anxietate intensă.
Mulţi indivizi descriu atacul de panică ca apărând din senin dar cel mai adesesa există un eveniment psihologic care acţionează ca element declanşator. Specialiştii din domeniu enumeră printre temele care ar sta la baza atacului de panică : dificultăţi în tolerarea furiei, separarea emoţională sau fizică de persoane apropiate, atât în copilărie cât şi în viaţa adultă, creşterea responsabilităţilor de la serviciu, perceprea părinţilor ca fiind critici, exigenţi sau dornici de a deţine controlul, sentimentul cronic de constrângere.
În ceea ce priveşte tratamentul , pentru a avea rezultate optime este recomandabil asocierea terapiei medicamentoase cu psihoterapia. Tehnicile psihoterapiei se centrează pe modificarea tiparului de gândire şi comportament, mai ales că individul recurge de regulă la adoptarea unor mecanisme de apărare – încearcă să evite situaţiile sau locurile unde a trăit atacul , sau chiar exacerbează anumite simptome fizice şi psihice.
Off,atacul de panica;un stereotip care din pacate,l-am folosit mai mult ca “te iubesc”,sau “as face orice pentru tine”in ultimul timp;si nu o spun cu regret pentru ca nu am ce regreta asupra ceva carui nu am avut controlul.Probabil vreau sa cred asta si ca cei in cauza,la fel ca mine,nu au avut de ales.Dar,un mare dar,insasi definitia atacului de panica care tinde sa “te puna in garda”sa iti creeze aluzia unui pericol iminent pe care esti gata sau nu sa il infrunti,te face sa crezi ca esti deja in situatia alegerii uneia din cele doua variante:sa stai sa lupti sau sa fugi,dupa cum este asa de frumos explicat in articol.Eu cred ca este o alegere la o alegere care a fost deja facuta in locul tau.E ca si cum in momentul in care te impiedici de ceva,creierul tau ia alegeri in locul tau si trimite zeci,poate sute de semnale muschilor in incercarea de a combate dezechilibrul,cu mult inainte ca tu sa realizezi ca era sa cazi.Nu ai putea sa iei singur si constient toate deciziile si sa faci toate calculele fizice si matematice pentru a face fata situatiei.Ei bine in cazul acesta e totul in regula pentru ca daca nu ai cazut inseamna ca toate au fost O.K.
E cazul si acelui “ceva”,care iti elibereaza in corp o cantitate considerabila de adrenalina,pregatindu-te fizic de parca ai fi in mijlocul unei situatii de viata si de moarte.Partea cea mai interesanta e ce se intampla dupa-aceea:ai cazut?,sau doar te-ai impiedicat?.Lucrul cel mai de neinteles este ca nu a existat niciodata pericolul de a cadea iar toate astea e doar o festa,daca o putem lua asa,pe care ti-o face insusi creierul tau.
In privinta tratamentului,dupa cum s-a spus mai sus,referitor la modificarea tiparului de gandire si comportament trebuie sa spun ca este,dupa parerea mea,probabil printre putinele definitii ale insusi celebrului Albert Eistein,pe care Pshitoterapia tinde sa o desfiinteze si anume:”a face acelesi lucru in mod repetat,asteptandu-te la alt rezultat de fiecare data”.Ei bine cred ca si geniile se mai inseala uneori,iar ceea ce numesc eu perseverenta si mai important:stapanire de sine,pot duce la stoparea ucestei atat de neplacuta insiruire de evenimente,pornind de la insasi anticipare pana la momentul depasirii asazisului “atac”,cand pur si simplu ai vrea sa razi in hohote de tine si probabil ar fi si recomandat pentru ca la urma urmei e doar o “stare”,la fel ca rasul,plansul,etc. si NIMIC MAI MULT !!!