Oana Raluca Cueşdeanu
Psiholog clinician & Psihoterapeut
AGORAFOBIA
Agorafobia se defineşte prin teama de a fi singur într-un loc public, mai ales în locuri care nu pot fi părăsite imediat în eventualitatea că ar apărea un atac de panică. Să ne amintim că „ atacul de panică“ se referă la apariţia bruscă a sentimentului de frică sau discomfort intens, însoţit de semne şi simptome fizice şi cognitive ca : palpitaţii, bătăi puternice ale inimii, puls accelerat, transpiraţii, tremur, senzaţie de „lipsă de aer“ sau sufocare, senzaţia de leşin sau ameţeală, teama de a nu-şi pierde controlul, teama de a nu muri, valuri de frig sau căldură. Agorafobia este considerată de specialişti a fi cea mai răspândită şi una dintre cele mai grave fobii , deoarece interferă cu funcţionalitatea individului în societate. Există o strânsă interrelaţie între agorafobie şi atacurile de panică , astfel mulţi agorafobici prezintă şi atacuri de panică , după cum unii cu atacuri de panică dezvoltă un comportament de tip agorafobic.
Agorafobicul ajunge să evite străzile circulate , teatrele, bisericile. Uneori el nu-şi părăşte casa, pur şi simplu. Majoritatea simptomelor apar între 18 -35 ani cu debur brusc sau progresiv . În cele mai multe cazuri, agoarfobia este precedată de unul sau mai multe atacuri de panică „spontane”. Aceste atacuri apar din întâmplare şi în situaţii fără pericole, aşa încât ele nu pot fi anticipate şi nu li se cunoaşte factorul declanşator. De aceea cel în cauză se teme de un nou atac de panică şi evită să mai meargă în locuri sau situaţii unde ştie că a apărut un astfel de atac.
O profesoară de 28 ani , povesteşte despre primul ei atac de panică: „stăteam la coadă într-un magazin şi dintr-o dată mi s-au înmuiat picioarele. Inima a început să-mi bată cu putere şi am avut o puternică senzaţie de ameţeală. Din acel moment viaţa mea a început să se schimbe. Mă frământau mereu 2 întrebări : „oare m i se va mai face rău?” şi „ce aş putea să fac ca situaţia să nu se mai repete?” . Am început să evit toate situaţiile din care nu puteam să ies foarte repede : nu mai călătoream cu mijloacele de transport aglomerate, nu mai mergeam la spectacole ca altă dată, iar în cele din urmă îmi era frică să ies singură pe stradă”. Datorită problemelor pe care le avea, profesoara a început să renunţe la foarte multe activităţi şi în final şi la serviciu, fapt care a făcut-o să se simtă extrem de singură şi nefericită. Cazul prezentat ilustrează un caz de agorafobie cu atacuri de panică.
Trebuie să menţionez faptul că de multe ori agorafobicii dezvoltă depresie, oboseală, tensiune, alcoolism, obsesii. În general agorafobicii se simt mai în siguranţă atunci când se află aproape de ieşirea dintr-o clădire, magazin,etc., când există un telefon la îndemână sau când apartamentul în care locuiesc se află la parter. De asemenea ei preferă străzile mai puţin aglomerate, se simt mai protejaţi dacă au în apropiere secţii de poliţie, spitale, sau persoane cunoscute. Cu alte cuvinte se simt mai bine când ştiu că are cine să le acorde ajutor în caz de nevoie. Ei pot deveni dependenţi de anumite persoane cărora le cer să-i însoţească pretutindeni, ceea ce poate crea dificultăţi în familia din care aceştia provin. Partenerul de viaţă al unui agorafobic ajunge să se sature sau să se enerveze din cauza solicitărilor exagerate, sau dezvoltă un comportament excesiv de protector faţă de acesta.
În ceea ce priveşte tratamentul se ştie că unii agorafobicii cu, sau fără atacuri de panică se tem să ia medicamente din simplul fapt că acestea au reacţii secundare- senzaţii de oboseală, transpiraţii,etc. Ei devin atât de sensibili la orice senzaţie corporală încât refuză orice medicament. La polul opus întâlnim agorafobici care devin dependenţi de tranchilizante sau alcool.
În cazurile mai puţin severe tehnicile terapeutice psihologice şi-au dovedit eficienţa. Acestea se bazează pe tehnici simple, pentru fiecare caz abordându-se un plan personal de tratament, care urmăreşte expunerea gradată a persoanei la situaţiile pe care le evită. Scopul este ca în final cel în cauză să devină conştient de faptul că reuşte să stăpânească situaţiile care înainte îi provocau frică.